De ce are nevoie copilașul la grădiniță?

copii desenand pe tabla cu creta

Emoții că începe grădinița? Lasă-le deoparte și bucură-te de această nouă etapă. E normal să apară multe gânduri. De la stresul înscrierii, la felul în care se va adapta copilul, dar și nevoia de a ști dacă sunt pe listă toate lucrurile de care are nevoie în orele pe care le petrece departe de casă. 

Va învăța să se integreze și să învețe că timpul în care părinții nu pot fi alături poate fi petrecut frumos, în alte moduri. Bineînțeles, la început va fi greu, însă îl poți pregăti tu prin povestioare frumoase despre grădiniță, imagini din locul respectiv cu modul în care se distrează copii, iar uneori o întâlnire cu educatoarea în prealabil poate fi benefică. 

Dacă te pregătești de prima zi la grădiniță, te ajutăm și noi cu lista pe care o ai de făcut cu lucruri utile de la DooDaDoo! 

De ce ai nevoie? 

Ghiozdănelul. Acesta va fi accesoriul pe care copilașul îl va lua în fiecare zi cu el la grădiniță. De preferat ar fi să îl lăsați chiar pe el să-l aleagă, pentru a-i face plăcere să îl poarte. La DooDaDoo, ghiozdănelul Teddy este deja vedeta brandului, îndrăgit tare de cei mici, dar și de părinți. Îl avem în 4 culori și este produs din piele vegetală, un material biodegradabil cu risc alergenic minim și foarte rezistent la uzură.

Jucăria preferată. Fiind un cadru nou, adaptarea copilașului se poate face mai ușor când are alături jucăria care îi creează un cadru familiar. La DooDaDoo, am pregătit Jucăriile Peru, confecționate manual din țesături antialergenice, dar și jucăriile senzoriale pop-it, de care e greu să te plictisești. Indiferent de jucăria pe care o alege, cu siguranță va face diferența când vine vorba de adaptare. 

Sticluța de apă. Pentru micuții de până la trei ani este recomandată cănuța cu pai de tip „no spill”, deoarece este ușor de folosit, fără ca cel mic să fie dependent de ajutorul educatoarei. Când mai crește puțin, va putea folosi și termosul de la Grech & Co. Ambele sunt confecționate din materiale organice, sustenabile, 100% fără BPA, PVC și aditivi plastifianți. 

Bavețica. Salvatoarea multor hăinuțe curate, bavețica este trebuie să fie la îndemâna copilului când ia masa la grădiniță. Am pregătit la doodadoo 2 tipuri de bavețele utile, cea cu mânecuțe, rezistentă la apă, și cea cu suport, din silicon 100% alimentar, foarte ușor de curățat. 

Muselina. Ca în cazul jucăriilor, muselinele pot fi elementul familiar care le oferă siguranță într-un loc necunoscut. Muselinele de la DooDaDoo au în compoziție 70% bambus și 30% bumbac, două materiale naturale antistatice, care îmbrățișează plăcut pielea bebelușulu. O lăsă să respire și să se simtă super confortabil.

Ca să afli ce alte produse apar în gama DooDaDoo, râmâi aproape pe Facebook și Instagram. Acolo dăm prima dată de veste! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *